După o gură de vişinată

   Uneori femeile spun numai prostii, de aia este aşa de greu să le asculţi. Şi dacă le asculţi te îmbolăveşti, îţi împovărează realitatea. Fiecare cuvânt îţi arată cum să fi mai slab, cum să cedezi, să uiţi de tine. Nu mai contezi.

   Nu e nimic tragic, poate fi chiar frumos dar să nu crezi nimic. Ai nevoie de ele aşa cum ai nevoie de frumos. Numai că tu nu eşti frumos, eşti doar un pic mai frumos ca dracu’. Dacă vrei, dracul e frumos, crede limpede în ceva şi nu ascunde asta. Ai nevoie de adevăr, ai nevoie de certidudine şi ele sunt departe de a fi asta. Sunt aproape de ceea ce-ţi place şi deloc ce ai nevoie. Ai nevoie să fi singur şi în acelaşi timp cu ele, departe de gândurile lor şi cât mai aproape de ceea ce te lasă să respiri. Nu vorbesc despre sentimente, nu vorbesc despre prostii, această lume mă lasă rece şi cred fără ezitare în răul ce va veni. Suntem prozonierii unei lumi anoste ce nu încetează să ne persecute. Văd facerea de bine dar o văd cu alţi ochi, în orizontul meu totul e oglinda, totul e de două ori mai departe. Aproape că nu mai văd nimic, aproape că nu mă mai lasă să mai văd nimic. Îmi pare rău şi chiar îmi vine să plang dar sunt prea obosit. Prefer să mă las minţit, să mă pun în genunchi pentru a nu ştiu câta oară. Acum sper să înţeleg sau măcar să nu îmi mai pese deşi divorţul e în zadar. Topim inele numai ca sa tăiem copaci şi să şlefuim hârtie. Prea multe păreri de rău, prea multe ierni botezate “ruină”.

    Când eram mucos la mama nu îmi faceam grji. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Acum mă gandesc că pensia mă va găsi in iad şi că numai femeile sau mai bine spus prostia e de vină.